Am mers pe altă variantă. Maxi-taxi Chișinău – Iași. Mai departe cu trenul spre București – Sibiu. Ajuns în vamă am stat 3 ore. Toți șoferii înjurau vama/vameșii.  Ca să treacă timpul frumos spuneam bancuri. Și dacă tot am stat atâta timp m-a luat curiozitatea în ce direcție merg aceste autocare, destinația ? „La Brașov în vacanță”, îmi spune un șofer. „Nu ! Locuri libere numai am”. Zic păi am nevoie urgent, am să stau pe valiză, găsesc ceva. „Ei așa hai ”.

Am trecut vama împreună cu turiștii. Și a început veselia Avantajul – am ajuns la Brașov înaintea cursei regulate, am făcut popas între Roman și Bacău unde am mâncat o ciorbă de burtă. Am discutat tot drumul cu șoferul și cu doamna Zina , care la fiecare 5 minute avea o vorbă – „îi dea oaia”, „uite ăsta se bagă înaintea noastră dea oaia”, „eu le-am zis să mergem la … da ei tot dea oaia au făcut”. Dezavantaj – tot drumul nu am închis un ochi.

La 5 dimineața intru în gara Bartolomeu, din Brașov, să iau bilet spre Sibiu. Un miros de grajd. Pișat pe pereți. S-au trezit boschetarii. La casa de bilete nu este nimeni. „Gică hai la lucru că este dimineața”, spune un boschetar. M-a stârnit o curiozitate. La lucru ? „Eu sunt boschetar dar trebuie să mănânc și eu ceva. Dimineața mergem în gara mare din Brașov cu trenul care vine de la Făgăraș. Ca să nu ne ceară bani, cum urc în tren intru în WC și stau acolo până la destinație. Așa facem tot timpul. Trebuie să ne descurcăm dacă nu avem bani”, a replicat un boschetar. Zis și făcut. Cum a venit trenul Făgăraș – Brașov, boschetarii au urcat în tren și au mers direct la WC.

Peste un sfert de oră a sosit și trenul pe care -l așteptam. Este a doua oară când merg în tren și să dorm tot drumul. Important este că dacă tot m-am pornit – am ajuns. 

Să aveți parte de un an cu multe STIRI POZITIVE ! REPORTAJE – care dacă o să vă facă să plângeți – totuși să plângeți cu zâmbetul pe buze ! La Mulți Ani frumoși !

2.        Albaneză – Urime ditelindjen !

3.        Arabă – Eid milad saeed ! pentru bărbaţi, iar Kul sana wa intai tayeba! Se spune la femei.

4.        Armenă – Taredartzet shnorhavor ! sau Tsenund shnorhavor !

5.         Asiriană – Eida d’moladukh Hawee Brikha !

6.        Azerbaijiană – Ad gununuz mubarek ! aşa se urează la persoanele care sunt mai învârstă ca tine, iar Ad gunun mubarek ! la persoanele care sunt mai tinere ca tine.

7.        Pe limba austriacă, în Vienna se spuna Ois Guade winsch i dia zum Gbuadsdog !

8.        Boliviană – Suma Urupanya Cchuru Uromankja !

9.        Bască – Zorionak !

10.      Pe limba bengală, care se foloseşte în Bangladesh şi în India – Shuvo Jonmodin !

11.     În filipine se spune Maogmang Pagkamundag !

12.     Braziliană – Parabzns a voc ! sau Parabzns a voc, nesta data querida muitas felicidades e muitos anos de vida.

13.     Bretonă – Deiz – ha – bloaz laouen deoc ‘ h !

14.     Bulgară – Chestit Rojden Den !

15.     Cambogiană – Som owie nek mein aryouk yrinyu !

16.     Catalană – Per molts anys ! sau Bon aniversari ! sau Moltes Felicitats !

17.     Chineză – Sun Yat fai Lok ! , sau San Ni Kuai Lo !, sau Sang Ngit fai Lok ! în chineza mandarină se spune Qu ni sheng er kuai le ! în Shanghai se spune San ruit kua lok ! sau Se Jit khuai lak !

18.     Croată – Sretan Rodendan !

19.     Cehă – Vsechno nejlepsi k Tvym narozeninam !

20.     Daneză – Tillykke med fodselsdagen !

21.     Germană – Alles Gute zum Geburtstag !

22.     Engleză – Happy Birthday!

23.     Estoniană – Palju onne sunnipaevaks !

24.     Fină – Hyvaa syntymapaivaa !

25.     Franceza din Canada – Bonne Fete !, Franceza în Franţa – Joyeux Anniversaire !

26.     Irlandeza – Lo breithe mhaith agat !

27.     Scoţiană – Co ‘ latha breith sona dhuidh !

28.     Spaniola – Ledicia no teu cumoreanos ! sau Feliz Cumpleaños

29.     Greacă- Eytyxismena Genethlia ! sau Chronia Pola !

30.     Groenlandeza – Inuuinni pilluarit !

31.     Indiană – Janma Divas Mubarak !

32.     Pakistaneză – Saal Mubarak !

33.     În limba guarani din Paraguay – Vy – Apave Nde Aramobotyre !

34.     Hawaiană– Hau ‘ oli la hanau !

35.     Evreaică – Yom Huledet Same’ ach !

36.     Filipineză – masadya gid nga adlaw sa imo pagkatawo !

37.     Hindusă – Janam Din badhai! Sau Janam Din ki shubkamnaayein !

38.     Maghiară – Boldog szuletesnapot ! sau Isten eltesen !

39.     Indoneziană – Selamat Ulang Tahun !

40.     Italiană – Bon Compleanno !sau Bun cumpleani ! sau At faz tent avguri bon cumplean !

41.     Japoneză – Otanjou – bi Omedetou Gozaimasu !

42.     Indoneză – Slamet Ulang taunmoe !

43.     Canadiană – Huttida habba Subashayagalu !

44.     Kazacstaneză – Tughan kuninmen !

45.     Coreană – Saeng il chuk ha ham ni da !

46.     Curdă – Rojbun a te piroz be !

47.     Latină – Fortuna dies natalis !

48.     Lituană – Sveikinu su gimtadieniu ! sau Geriusi linkejimaigimtadienio progal Luganda Nkwagaliza amazalibwa go amalungi !

49.     În Luxemburg se spune Vill Gleck fir daei Gebrtsdaag !

50.     Macedoniană – Sreken roden den !

Potrivit recensământului din 2002, în oraşul Bor, cel mai mare şi mai important oraş din estul Serbiei, locuiesc 10 mii de români (vlahi). La Bor am întâlnit mai mulţi români (vlahi), care mi-au vorbit despre problemele cu care se confruntă. «Io nu sunt sârb. Io sunt rumân. Muma şi tata au fost rumâni. La conducerea Serbiei nu-i place să audă asta. Ei cred că noi, rumânii din Timoc, o să urcăm dealul şi o să plecăm în Rumânia. E problemă că nu ştim să scrim. Nu avem scoli rumâneşti. Noi ştim să vorbim pe rumâneşte din ce am auzit acasă», spune pensionara, Draghiţa Ceasici.

«Pe rumâneşte nu mai e la modă»

În faţa unei şcoli, am întâlnit-o pe Vlasimirska Pişkici, elevă în clasa a VII–a. E din Mali Kriveli şi face zilnic naveta la Bor. «Vin la şcoală cu autobuzul. Dau 70 de dinari (echivalentul a 70 de eurocenţi). Eu sunt rumân. Vorbesc rumâneşte, da’ nu ştiu să scriu pentru că nu m-a învăţat nimeni. Învăţ la o şcoală sârbească. Nu avem şcoală rumânească. Mi-ar placea să învăţ rumâneşte. Sârbii de aici zic că pe rumâneşte nu mai e la modă şi trebuie să vorbim sârbeşte. Poate că şi aici o să fie şcoală rumânească».

La mina de cupru din Bor lucrează mai mulţi români-vlahi. Printre ei este şi Miroslav Gruici, inginer pentru protecţia muncii. Lunar, câştigă 800 de euro. El ne-a povestit mai multe despre exploatarea minei de cupru. «Aici a fost un sat care se numea Bor. Prin 1903, s-a găsit cupru şi până acum din aceste mine se extrage cupru, pe lângă acest metal se mai extrage argint şi aur, dar în cantităţi mult mai mici».

1 Decembrie în Valea Timocului

1 Decembrie. Ziua Naţională a României. Părintele Boian Aleksandrovici de la Biserica Românească din Malainiţa, Serbia, aştepta autocarul cu tineri din România, care întruneau toate zonele româneşti, inclusiv Basarabia. »Bine aţi venit dintr-o parte a României – în alta. Aici, la Malainiţa, locuiesc români din Transilvania, din Ardeal şi din Moldova. Avem acelaşi grai. Poate că nu vorbim foarte frumos româneşte, asta din cauză că aici nu am avut şcoli şi biserici româneşti». Părintele Boian a ţinut un Te Deum pentru tinerii veniţi de la Bucureşti, în prima biserică ortodoxă românească din Serbia de Răsărit.

În Valea Timocului trăiesc peste 300 mii de români. Sunt 154 de sate pur româneşti şi aproximativ 48 de sate mixte. Pentru o mare parte dintre românii de aici, ziua de 1 decembrie este o zi obişnuită. «Pentru românii din Serbia, Ziua Naţională a României nu e cunoscută ca sărbătoare naţională. Mulţi nu ştiu despre ziua de 1 Decembrie, pentru că nu au fost şcoli româneşti şi biserici unde românii de aici să cunoască mai multe despre sărbătorile naţionale ale României. Încercăm să educăm românii din Timocul sârbesc», afirmă părintele Boian.

În opinia sa, 1 Decembrie nu este doar Ziua României, ci a tuturor românilor din întreaga lume. «Dacă s-a format astăzi un stat român modern, asta este şi garanţia pentru toţi românii care trăiesc în afara graniţei că ei pot să îşi păstreze identitatea. Dacă n-ai o ţară mamă, măcar spirituală, culturală, atunci nu putem să mai rezistăm, ne pierdem. Acum 15 ani, dacă spunea cineva că la Malainiţa se va sluji româneşte, s-ar fi zis că e nebun. Am ajuns să ne bucurăm de o biserică românească».

Condamnat pentru o biserică românească

Prima biserică ortodoxă românească, unde slujeşte părintele Boian, a fost construită în 2003, cu mari dificultăţi şi presiuni din partea autorităţilor sârbe. «Am solicitat de la Primărie să îmi dea autorizaţie pentru construcţia bisericii. Autorităţile au fost împotrivă. Responsabilul care eliberează autorizaţii mi-a spus: tu eşti singur pe de o parte, da’ de altă parte, ai o grămadă de duşmani. Şi mi-a zis că el nu vrea să îşi piardă lucrul, că nu are din ce să trăiască. «Eu nu îţi dau aprobare, dar poţi să ne acţionezi în judecată». Totuşi am scris o cerere pentru eliberarea autorizaţiei, însă a trecut un an şi nu avem un răspuns oficial».

Părintele mai povesteşte că, în Malainiţa, 99% din construcţii sunt ridicate fără autorizaţie. În ciuda presiunilor, el a început construcţia. «Am fost la Inspectorat şi am zis: vreau să fac un garaj, am nevoie de aprobare? Nu. Du-te şi fă. Am zis: nu s-a găsi vreun vecin care să spună că eu construiesc fără aprobare şi voi să îmi opriţi lucrările? Zice: nu, mă, nu vezi că toţi fugiră în străinătate, să dea Dumnezeu să mai rămână cineva pe aci. Aşa am început construcţia bisericii. Când s-a aflat că în loc de garaj construiesc biserică, s-au aprins cu toţii».

S-a iscat un scandal între preotul Boian şi autorităţi, care solicitau demolarea lăcaşului. Boian a fost chemat pe la ministerele din Belgrad. Acest caz a ajuns subiect de discuţii şi la Consiliul Europei. La sfârşit de 2006, preotul a fost condamnat la 2 luni de închisoare, cu suspendare, din motiv că a construit ilegal o biserică românească. Astăzi, preotul răsuflă mai uşor, poate ţine slujbe în română, dar cazul e pe rol, la Strasbourg, povesteşte preotul.

Copii români, botezaţi cu nume sârbeşti

Bunicul părintelui Boian, Liubomir Aleksandrovici, se declară român. «În Valea Timocului toţi suntem români. Sârbii nu vor ca noi să vorbim pe româneşte. Le este frică că o să ne unim cu România. Noi le spunem că suntem români din România şi că am venit aici, în Valea Timocului, aşa cum au venit sârbii în România».

În Valea Timocului întâlneşti puţini români cu nume româneşti, şi asta pentru că, acum 150 de ani, autorităţile sârbe au depus la biserici o listă cu nume şi au impus o regulă potrivit căreia românii nu mai pot să-şi boteze copiii cu nume româneşti: Ion, Tudor, Dumitru, ci cu nume sârbeşti: Peter, Iovan, Todor, spune Zavişa Jurj, preşedintele Asociaţiei pentru Cultură a Românilor-Vlahilor din Serbia. Zavişa e cunoscută în Valea Timocului ca una dintre luptătoarele pentru limba română, pentru deschiderea şcolilor şi bisericilor româneşti, pentru lansarea unui ziar regional românesc.

Prin Bor sunt amplasate panouri informative pe care sunt afişate anunţuri cu persoane decedate. «Aici scrie cine a decedat, la ce oră, ce profesie a avut şi din ce motive a decedat. Astfel de panouri sunt în toate oraşele din Serbia», îmi explică un bătrân, care analiza fotografiile celor decedaţi.

La 1 Decembrie, tinerii veniţi de la Bucureşti cu sprijinul DRP, al Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport şi OSB Bucureşti au serbat seara românească alături de românii-vlahi din Timoc. Tihan Matasarevici, preşedintele Partidului Democrat al Românilor din Serbia, a afirmat că există o lege a Parlamentului de la Belgrad, prin care minorităţile din Serbia au mai multe drepturi decât acum câţiva ani. El afirmă că problema nu mai constă în lege, ci în starea populaţiei de aici, care a fost lipsită de educaţie românescă. «Într-o zi nu putem schimba mentalitatea. E nevoie să înlăturăm barierele lingvistice şi culturale româneşti, ca să mai putem şi mâine-poimâine să existăm în Valea Timocului ca naţiune românească».

http://www.zdg.md/social/reporter-special-serbia-%E2%80%94-io-sunt-ruman-%E2%80%94-in-valea-timocului-sarbii-au-frica-ca-o-sa-ne-unim-cu-romania

Iurie SANDUŢA

La cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Etniilor de la Chişinău, au participat peste 40 de organizaţii etnoculturale republicane şi municipale. Încă de la deschiderea evenimentului, primarul general, Dorin Chirtoacă, a ţinut să sublinieze că nu am avut şi nu vom avea conflicte interetnice şi că acest lucru va fi înţeles şi de către cei de la Tiraspol.

Comunitatea din Tiraspol nu a fost prezentă

«Este o sărbătoare unică, pe care o avem doar în R. Moldova. Prin aceasta arătăm diversitatea şi faptul că suntem capabili să fim uniţi. Avem o relaţie bazată pe respect, pe susţinere reciprocă şi pe respectarea drepturilor fiecăruia. Şi sunt convins că vom ajunge să fie înţeles acest lucru de către toţi acei care mai toarnă uneori gaz pe foc, în special într-o anumită parte a teritoriului, care, din păcate, astăzi nu este liber şi nu este administrat în totalitate de autorităţile de la Chişinău», a declarat Chirtoacă.

O locuitoare din Chişinău prezentă la festival ne-a declarat că, pentru R. Moldova, este o pierdere faptul că oamenii de pe celălalt mal al Nistrului nu sunt prezenţi la acest eveniment, devenit deja o tradiţie. «Şi acolo este pământul Moldovei. Mă gândesc că este o chestie politică, prin care autorităţile de acolo nu le permit oamenilor care gândesc diferit de ei să vină la acest festival», spune Mariana Coţofană.

Taisia Voronin: «Nu dau interviuri»

Imediat după deschiderea festivalului, oficialii de la Chişinău au vizitat minipavilioanele improvizate ale organizaţiilor etnoculturale. Au început cu «Casa Mare», unde au gustat din sarmalele moldoveneşti. Apoi au făcut un tur pe la toate «casele mari ale popoarelor», improvizate de fiecare comunitate în parte. Premierul Vlad Filat, după ce a poposit la «Casa Mare», a mers în vizită la «Curtea Ucrainească». Faptul că nu a trecut mai întâi pe la găgăuzi a strârnit discuţii aprinse între organizatori şi paza premierului. «Trebuia să treacă pe la găgăuzi, apoi pe la ucraineni».

Ex-preşedintele Vladimir Voronin a venit la festival împreună cu soţia. Taisia Voronin a pozat alături de reprezentanţii comunităţilor etnice, însă nu a vrut să facă niciun comentariu privind atmosfera din Grădina Publică «Ştefan cel Mare». «Nu dau interviuri». În schimb, ex-preşedintele, după ce a gustat din vinul găgăuzilor şi s-a fotografiat cu cei din Comunitatea egipteană, a declarat că acest festival înseamnă o unitate a naţiunilor care locuiesc în ţara noastră. «Pentru mine este o tradiţie să vin aici an de an».

Am încercat să aflu cum au ajuns să se stabilească cu traiul în R. Moldova o parte dintre reprezentanţii comunităţilor etnice. Silvia Osibean, soţia preşedintelui Comunităţii armene din R. Moldova, povesteşte că l-a cunoscut pe Sergiu din Armenia la Kiev. «Acolo am învăţat împreună. După ce am terminat studiile, am venit la Chişinău. Soţul a lucrat la uzina aviaţiei civile». În timp ce gusta din vinul armenesc, Sergiu Osibean ne-a spus cum se numeşte mâncarea tradiţională la armeni. «Din bucatele tradiţionale face parte dolma, pe care o avem aici pe masă. Dolma înseamnă sărmăluţe-n foi de viţă. La 1 kilogram de carne se pun 100 de grame de orez şi se prepară cu multe condimente».

«Davaite po russki»

Preşedintele Comunităţii armeneşti ne-a vorbit doar în limba rusă. După cum am observat, în majoritatea comunităţilor etnice se vorbea doar limba  rusă. Aproape la fiecare minipavilion pe unde am trecut mi se răspundea doar în rusă. «Davaite po russki» (Haideţi [să vorbim] în rusă — n.r.). «Româna nu o cunoaşteţi deloc?» «Net» (Nu — n.r.). Acest răspuns l-am primit de la mai mulţi reprezentanţi ai minorităţilor etnice.

Preşedintele Coaliţiei «Vocea Romilor» din R. Moldova, Robert Cerari, susţine că prin acest festival se demonstrează că «noi, cei din comunităţile etnice din R. Moldova, suntem tot mai aproape unii de alţii. R. Moldova este o casă mare a etniilor din acest stat. Faptul că mulţi etnici vorbesc limba rusă ar însemna că au avut o legătură cu Rusia sau că le-a fost mai uşor să înveţe limba rusă. Însă, dacă stimezi ţara unde te afli, poporul şi tradiţiile ei, ar trebui să cunoşti şi limba statului respectiv».

De aceeaşi părere au fost mai mulţi participanţi la festival. «Fiecare naţie trebuie să ştie limba pământului unde trăieşte, şi aici mă refer şi la emigranţi. E bine să îşi păstreze obiceiurile şi tradiţiile. În R. Moldova ei au această posibilitate, dar trebuie să ştie şi limba statului, aşa este normal», spune Ecaterina.

«Româna nu o vorbesc bine. Şi nici rusa. Mai bine pot să vorbesc în engleză sau în franceză. Este normal la festival şi foarte interesant. Eu sunt din Africa şi lucrez pentru refugiaţi. Când mă întreabă cineva de unde sunt, le spun că-s din Moldova», ne-a spus John.

Festivalul Etniilor este organizat de către Biroul Relaţii Interetnice în comun cu Ministerul Culturii, autorităţile publice locale, primăriile municipiilor Chişinău şi Bălţi, Comitetul executiv al UTA Găgăuzia, organizaţiile etnoculturale din republică. Festivalul etniilor, aflat  la cea de-a XI-a ediţie,  s-a încadrat în programul acţiunilor consacrate jubileelor de 20 de ani de la proclamarea Independenţei R. Moldova şi de la fondarea Biroului Relaţii Interetnice.

Deschiderea şi activităţile culturale s-au făcut în limba oficială

Vera Petuhov, vicedirector general al Biroului Relaţii Interetnice:
«— Organizaţiile etnoculturale din Transnistria nu au fost invitate la Festival pentru că, practic, noi nu acoperim această regiune. Invitaţiile ar trebui să fie făcute de organizaţiile etnoculturale. De exemplu, Comunitatea Ruşilor are o colaborare cu cei din Transnistria. Pe când Biroul de Relaţii Interetnice nu are nici-o colaborare cu organizaţiile din Transnistria. Regimul de acolo afirmă că ei nu sunt o minoritate naţională şi că toţi cetăţenii din regiune sunt ai acelui regim.

— La acest Festival unul dintre obiective este să promovăm obiceiurile, tradiţiile organizaţiilor etnoculturale. Însă, este şi Legea cu privire la minorităţile naţionale, prin care statutul juridic al acestor organizaţii le permite ca limba rusă să fie limbă de comunicare. La Festival, după cum aţi observat, deschiderea şi activităţile culturale s-au făcut în limba oficială. Promovăm acest obiectiv, ca la activităţi să se vorbească limba de stat, adică limba română să fie limbă de comunicare. Însă nu putem să intervenim între oameni şi să le dictăm ce limbă să vorbească. La Festival, am observat, când premierul s-a adresat copiilor din «Ograda ruşilor», ei răspundeau foarte frumos în română. Copiii sunt mai bine pregătiţi de a vorbi limba română decât cei mai în vârstă. Trebuie să promovăm ca la nivel de întrunire în cadrul organizaţiilor etnoculturale să se vorbească limba de stat».

Autor: Iurie SANDUȚA